Rădăuți

133 de avansări de Ziua Poliției de Frontieră

133 de lucrători din cadrul IJPF Suceava au fost avansați în grad cu ocazia Zilei Poliției de Frontieră Române
133 de lucrători din cadrul IJPF Suceava au fost avansați în grad cu ocazia Zilei Poliției de Frontieră Române

133 de lucrători din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Suceava au fost avansați în grad cu ocazia Zilei Poliției de Frontieră Române, 24 iulie, în cadrul unei scurte festivități organizate la finele săptămânii trecute la sediul Inspectoratului Județean din Rădăuți.
Potrivit comunicatului trimis la redacție de purtătorul de cuvânt de la IJPF Suceava, comisar Ilie Poroch-Serițan, prin ordin al ministrului Administrației și Internelor au fost înaintați la gradul profesional următor la termen 16 ofițeri, iar prin dispoziția șefului IJPF Suceava, 106 agenți de poliție de frontieră.
Totodată, pentru merite excepționale în activitate cinci ofițeri și șase agenți au fost avansați în gradul profesional următor înaintea îndeplinirii stagiului minim în grad. Poroch-Serițan a mai arătat că pentru rezultatele obținute în muncă, șeful IJPF Suceava, comisar șef de poliție Gheorghe Ieremie, a înmânat 80 de diplome de merit.

Recomandări

Poliția a încheiat acțiunea ”Bukovina Gate – Poarta de Nord” cu o razie cu mari desfășurări de forțe, sâmbătă noapte

Șoc: primul dosar de condamnare a fostului șef de la Permise și Înmatriculări, trimis spre rejudecare. Totul se reia de la zero

Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar
Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar

Evenimentul aniversar „Mănăstirea Putna unește” al Academiei de poliție „Ștefan cel Mare” de la Chișinău