Sancțiuni mari

12 oameni au de plătit amenzi de 37.500 de lei după protestul forestierilor

Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava a continuat și pe parcursul ultimelor zile acțiunea de identificare a persoanelor care s-au manifestat violent și au făcut parte din grupul agresiv al forestierilor suceveni, al căror protest de la începutul acestei luni a degenerat în acte de violență. În total, au fost aplicate 21 de amenzi, în valoare de 37.500 de lei. Sancțiunile contravenționale au fost scrise pe numele a 12 persoane, o parte dintre acestea având de achitat câte două amenzi. Chiar dacă acțiunea de identificare a grupului agresiv a fost în mare parte finalizată, jandarmii mai pot încă aplica sancțiuni, termenul legal în care pot acționa fiind de până la șase luni de la constatarea faptelor antisociale.
La protestul din 1 februarie au participat în jur de 800 de persoane, agenți economici și angajați din industria masei lemnoase din județul Suceava.
Problemele au apărut după ce sute de oameni s-au îndreptat spre Direcția Silvică Suceava. Conform autorizației, la Direcția Silvică trebuiau să ajungă doar 50 de persoane, pentru care era pregătit un perimetru.
Sutele de oameni s-au confruntat cu forțele de ordine, intrând în curtea Direcției Silvice și încercând să pătrundă apoi și în sediul instituției. Contrele dintre protestatari și forțele de ordine au durat aproximativ un sfert de oră, forestierii reușind să treacă de un prim baraj al jandarmilor și să ajungă în curtea instituției, până aproape de intrarea în clădire.
În încăierare, forțele de ordine au blocat parțial accesul în curte, cu un camion al Jandarmeriei. De partea cealaltă, câțiva protestatari au folosit pancartele pe post de bâte îndreptate spre jandarmi.
Pentru ce au fost date amenzile
Amenzile au fost aplicate în baza Legii 60/1991, privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, și a Legii 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Concret, amenzile au fost date pentru nerespectarea orelor de desfășurare a protestului, a traseelor de deplasare și a perimetrelor, pentru neluarea de către organizatori a măsurilor de întrerupere a adunărilor publice când acestea degenerează, pentru inițiere sau recurgere la acțiuni violente în cadrul adunării publice (toate la Legea 60/1991), respectiv pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri publice și refuzul unei persoane de a se legitima (Legea 61/1991).

Recomandări

ITM Suceava a aplicat amenzi de 175.500 de lei în luna mai, patru angajatori fiind sancționați pentru muncă nedeclarată

Angajații Casei de Pensii Suceava au organizat un protest spontan, nemulțumiți de noua Lege a salarizării unitare

Razie cu 40 de polițiști, cu filtre rutiere în trafic, controale în sălile de jocuri și la depozitele de lemn

Finanțiștii din Suceava și mai multe județe ale Moldovei au protestat în fața Direcției Regionale Antifraudă față de noua lege a salarizării unitare

Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare
Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare