Pedeapsă omor

12 ani de închisoare pentru un bărbat care a înjunghiat mortal un bătrân

Un bărbat în vârstă de 60 de ani a fost condamnat la o pedeapsă de 12 ani de închisoare, după ce a înjunghiat mortal, dintr-o singură lovitură, un bătrân în vârstă de 74 de ani, într-o crâșmă din municipiul Fălticeni. Sentința a fost dată de Tribunalul Suceava, într-un proces în cadrul căruia s-au derulat doar două termene. Sentința poate fi atacată cu apel la instanța superioară, nefiind așadar definitivă.
O vizită la crâșmă pentru a socializa la un pahar de rachiu s-a terminat tragic, în după-amiaza zilei de 19 aprilie 2019.
Doi clienți care se aflau pe terasa unui bar din Fălticeni unde consumau băuturi alcoolice au avut o dispută verbală, care s-a transformat în scurt timp într-o crimă. Între cei doi, Ionel Neculai Andronache, de 60 de ani, și Constantin Păun, de 74 de ani, a izbucnit o ceartă, iar la mânie primul dintre ei a pus mâna pe un cuțit și l-a înjunghiat pe al doilea. A fost suficientă o singură lovitură de cuțit pentru ca septuagenarul să-și dea ultima suflare.
Lovitura de cuțit i-a atins ficatul și a declanșat o hemoragie puternică, astfel încât bărbatul s-a stins rapid, fără ca echipajul medical chemat la fața locului să mai poată face ceva pentru a-l ajuta.
Agresorul a fost reținut de polițiști, iar cazul a fost preluat de ofițerii de la Serviciul de Investigații Criminale și de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Ionel Neculai Andronache a fost arestat preventiv pentru comiterea infracțiunii de omor.
Conform sentinței Tribunalului Suceava, inculpatul are de achitat daune morale de 6.000 de euro și daune materiale de 8.000 de lei. Și această latură privind despăgubirile poate fi contestată la instanța superioară.

Recomandări

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri

Aproape 5 ani de închisoare pentru un recidivist care a furat din incinta unui cabinet stomatologic din Suceava