12 ani de închisoare pentru că a ștrangulat-o pe mama concubinei sale

Palatul de Justiție Suceava
Palatul de Justiție Suceava

Un bărbat trimis în judecată sub acuzația că a omorât-o prin ștrangulare pe mama concubinei sale și-a aflat pedeapsa finală. Magistrații de la Curtea de Apel Suceava au menținut decizia Tribunalului Suceava, astfel că pedeapsa de 12 ani de închisoare a devenit definitivă și irevocabilă.
Din cercetările derulate sub coordonarea unui procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava rezultă că în intervalul 22-23 octombrie 2020 bărbatul s-a deplasat la locuința victimei, din Calafindești, unde a exercitat acte de violență gravă asupra acesteia, suprimându-i viața. Femeia în vârstă de 55 de ani a fost bătută, iar moartea s-a produs prin ștrangulare cu hainele cu care era îmbrăcată.
Mihai Traian Gordin a fost principalul suspect încă de la bun început, dar ancheta a fost complicată. Suspectul nu a recunoscut nimic, nu au fost probe directe, astfel că s-au așteptat rezultatele unor probe ADN ridicate din casă. În aceste condiții, Gordin a fost reținut și arestat abia în cursul lunii ianuarie a acestui an.
La vremea respectivă s-a stabilit că moartea Rodicăi Olaru, în vârstă de 55 de ani, din comuna Calafindești, a fost violentă, determinată de o asfixie mecanică prin compresiune. Femeia a fost ștrangulată în locuința sa, iar celelalte leziuni din zona feței au arătat clar că au avut legătură cu moartea acesteia, victima luptându-se pentru viața ei cu agresorul. Femeia a fost găsită întinsă pe spate pe patul din locuința sa, având mai multe leziuni pe față, zgârieturi și excoriații.
După necropsie s-a stabilit că moartea a survenit în urma unei asfixieri mecanice prin comprimare în zona gâtului, femeia fiind sugrumată cel mai probabil cu un tricou sau cu o altă haină.
Un conflict acutizat în familie a dus la această crimă oribilă.

Recomandări

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri

O femeie din Sucevița, Varvara Bocicu, a fost sărbătorită la împlinirea venerabilei vârste de 106 ani

Primarul din Sucevița, Liviu Bodnărescu, i-a oferit sărbătoritei un tort și un frumos buchet de flori, în semn de respect din partea întregii comunități locale
Primarul din Sucevița, Liviu Bodnărescu, i-a oferit sărbătoritei un tort și un frumos buchet de flori, în semn de respect din partea întregii comunități locale

Tinerii din PSD Suceava au adus un strop de liniște și bucurie unui copil de 12 ani care și-a pierdut recent mama

Tinerii din PSD Suceava au adus un strop de liniște și bucurie unui copil de 12 ani care nu de mult și-a pierdut mama

Bătrână de 96 de ani, salvată din balconul în care se refugiase, după ce dormitorul îi luase foc de la o lumânare