06 Mai



„Noua noastră fanfară”
„Noua noastră fanfară”

„Noua noastră fanfară”
„De Duminica Tomei, corul bisericesc al societății «Ciprian Porumbescu», sub conducerea competentă și devotată a d-lui A. Isar, a cântat din nou, de această dată în biserica Sfântul Dimitrie, liturghia de C.I. Baciu, pe care o mai cântase în duminica și luna Paștilor la «Sfânt». Tot cu ocazia acestei sărbători, la serbarea jurământului recruților, care s’a desfășurat în curtea cazarmei regim. 69 inf. și-a făcut mult așteptatul debut în public noua noastră fanfară, 20 de oameni în frumoase uniforme albastre, sub conducerea inimosului creator, d-l Țambric Gh. A fost un succes deplin, de care se poate felicita vrednica noastră conducere comunală”.
„Suceava”, Anul I, nr. 15-16, 10 Mai 1935.
„Exuberantă declanșare de energii, pasiuni și vocații multilaterale”
Îndeplinim acum nobila misiune de a da publicității lista harnicilor și inimoșilor laureați ai ediției ’89 – și ultima – a Festivalului muncii și creației libere, cum cu strălucită clarviziune și înalt spirit revoluționar a fost definită această exuberantă declanșare de energii, pasiuni și vocații multilaterale. Premiul I: Ministerul Afacerilor Interne, pentru aleasa ținută asigurată lucrărilor «Sui bădiță în dubiță» și «Nu-i bătură ca la noi»; Premiul II: Consiliul Național al C.A.P., pentru modul exemplar în care a interpretat piesele «Sus pe deal e-o casă / Mîine va fi rasă» și «În grădina lui Ion / Se toarnă beton»; Premiul III: Uniunii Tineretului Comunist, pentru șlagărul «Drumurile noastre toate / Duc în străinătate». Mențiune specială: Combinatul poligrafic «Casa Scînteii», pentru fidelitatea textului dramatic «O clipă de sinceritate / Duce la Securitate»”.
„Ghilotina”, Organ al tuturor partidelor care (nu) se susțin (Prețul unui exemplar: gratis pentru cine întreabă, 3 lei pentru cine cumpără), Anul I, nr. 1, 4 mai 1990.



Recomandări

Eleva Beatrice Tcaciuc, câștigătoarea mai multor premii naționale și internaționale, înscrisă în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”

Eleva Beatrice Tcaciuc, câștigătoarea a mai multor premii naționale și internaționale, înscrisă în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
Eleva Beatrice Tcaciuc, câștigătoarea a mai multor premii naționale și internaționale, înscrisă în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”

Elevii de la Colegiul de Informatică ”Spiru Haret” Suceava au câștigat marele premiu al semifinalei județene a Maratonului pentru Educație Antreprenorială

La Suceava a avut loc semifinala judeteana a celei de-a treia editii a Maratonului pentru Educatie Antreprenoriala
La Suceava a avut loc semifinala judeteana a celei de-a treia editii a Maratonului pentru Educatie Antreprenoriala