|
|
|
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea
A mers la pârâu pentru a aduce apă la vite și a fost găsit inconștient, cu fața în apă |
Accident cu trei răniți în dimineața primei zile de Crăciun, provocat de un șofer beat |
Amenzi de 3.400 de lei, dosar penal și numere ridicate de la un șofer care accelera în gol printre blocuri |
Apartamentele din Ansamblul Rezidențial Twins vor fi predate la cheie în primăvara și vara anului 2024 |
Asociația Bucovina Civică a împărțit peste 400 de pachete cu cadouri și a dus un autocar plin de copii în excursie la Vatra Dornei |
Avalanșă de pacienți în Unitatea de Primire Urgențe în perioada Crăciunului |
Bătrână de 79 de ani, accidentată pe trecerea de pietoni de la ”Trei Bărboși” |
Cinci ucraineni, soț, soție și trei copii, la spital după ce șoferul a intrat în remorca unui tir care staționa în coloană |
Daruri pentru peste 60 de familii nevoiașe, din partea elevilor Colegiului „Eudoxiu Hurmuzachi” |
Doi șoferi botoșăneni care se îndreptau spre Vatra Dornei cu două autoturisme BMW au ieșit pozitivi la consumul de droguri |
Dosar penal în familie, tată și fiică, după o plimbare cu mașina, de Crăciun |
Două accidente în Suceava, pe fondul utilizării telefonului în timpul șofatului |
Elevii suceveni, campioni la dezbateri academice |
Flutur i-a urat pe suceveni la parada obiceiurilor de iarnă: „Cât mai este Bucovina / Cât de Paști vine lumina / Cât sunt urători, vă spun / Că suntem pe drumul bun” |
Fuego: „Un public minunat la Suceava! Vă iubim, suceveni!” |
Liderul AUR din Mitocu Dragomirnei, Gabriel Talpalariu, îi îndeamnă pe locuitorii comunei să se alăture acestui partid |
Liderul PNL din Șcheia, Alin Rusu, le-a oferit locuitorilor comunei un bal al gospodarilor în prima zi de Crăciun |
Mii de oameni au participat, la Suceava, la cel mai mare festival internațional al obiceiurilor de iarnă |
Moș Crăciun a venit cu sute de cadouri și un frumos spectacol de colinde pentru locuitorii orașului Liteni |
Motocicliști din trei cluburi sucevene au devenit „Moș Crăciun pe două roți” |
Multiple evenimente la Cacica în a doua zi de Crăciun |
Municipiul Vatra Dornei va găzdui vineri Festivalul de Datini și Obiceiuri Populare de Iarnă din Bucovina |
Patru școli din județ au fost selectate într-un program pilot de educație financiară |
Record de colindători la concursul de colinde, cu participanți din 14 județe |
Spectacol caritabil pentru un coleg bolnav, organizat de elevii Colegiului ”Dragoș Vodă” |
Trei mașini în care erau 10 oameni s-au ciocnit pe E 85, la Dănila |
Un tânăr șofer beat oprit de poliție în toiul nopții a ieșit pozitiv la cocaină și la metamfetamină |
Valsuri vieneze, polci săltărețe și mazurci, pe scena suceveană |
Prima ediție a Memorialului ”Ghiță Vicol” a avut loc la Volovăț |
„Poveste de iarnă”, la Școala „Miron Costin” Suceava |
„Fructele” |
Ne vorbesc părinții Bisericii |
Sfântul Arhidiacon Ștefan – Cuvântul Înaltpreasfințitul Părinte Calinic |
Sinaxar 28 dec 2023 |