Prefectura Suceava a anunţat că ninsorile din ultimele zile din judeţ nu au creat probleme pe drumurile naţionale din judeţ, nefiind înregistrate evenimente rutiere deosebite. Singura problemă mai importantă a fost pe E 85, la Ratoș, acolo unde un tir a derapat pe zăpada de pe carosabil și a ajuns de-a curmezișul drumului, circulaţia rutieră fiind împiedicată pentru scurt timp. Potrivit autorităţilor, circulaţia în zonă nu a fost blocată, în condiţiile în care tirul a fost tractat în cel mult zece minute de un buldoexcavator al Secţiei de Drumuri Naţionale Suceava aflat în zonă.
Pe de altă parte, prefectul Mirela Adomnicăi a spus că în condiţiile atenţionării de fenomene meteo periculoase de cod galben, în judeţ nu au fost evenimente rutiere deosebite, nici abonaţi nealimentaţi cu electricitate, iar în continuare, în zonele viscolite se patrulează cu utilaje până la încetarea codului galben de ninsori. Prefectul a spus că, în cursul nopţii de miercuri spre joi, s-a acţionat, pentru curăţarea drumurilor naţionale din judeţ, cu peste 60 de utilaje și peste 100 de angajaţi de la Secţiile de Drumuri Naţionale, fiind folosite peste 700 de tone de sare, circa 15 tone de clorură de calciu și 6,5 tone de produs ecologic. Adomnicăi a arătat că în cursul zilei de ieri drumurile naţionale erau ”la negru”, adică nu erau acoperite de zăpadă, iar 30 de echipaje de poliţie au acţionat preventiv, verificând și dotarea autovehiculelor cu cauciucuri de iarnă. Ea a mai spus că în ceea ce privește drumurile judeţene, în cursul zilei de ieri 40% dintre acestea erau curăţate până la asfalt.
Mirela Adomnicăi a mai precizat că în cursul zilei de ieri a avut loc o videoconferinţă cu prefecţii din ţară, la care a participat alături de subprefectul Silvia Boliacu, membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, reprezentanţi ai Direcţiei de Drumuri Judeţene și ai Delgaz Grid. Videoconferinţa a fost condusă de prim-ministrul interimar Mihai Fifor, alături de care s-au aflat ministrul de Interne, Carmen Dan, secretari de stat în Ministerul Transporturilor și Ministerul Afacerilor Interne. În cadrul discuţiilor, Mihai Fifor a recomandat prefecţilor să informeze populaţia cu privire la situaţia drumurilor, pentru a nu fi oameni blocaţi în zăpadă. La rândul său, ministrul de Interne, Carmen Dan, a recomandat “o atenţie deosebită” mai ales în zonele de munte, unde există risc de avalanșe, iar în acest context turiștii să evite drumeţiile și să nu se aventureze pe drumuri închise.