Reprezentanții Serviciului Salvamont Suceava anunță că există riscuri sporite de avalanșă, în special în masivele Călimani și Giumalău. Din acest motiv, turiștii sunt avertizați să nu se aventureze pe munte. Salvamontiștii au venit și cu o rugăminte către cei care practică schiul de tură, persoanele cele mai expuse în caz de avalanșă, mai ales că practică trasee de urcare și coborâre, altele decât cele recomandate și marcate.
„Ne dorim să ne sune, și chiar insistăm cu această cerere, pentru a ști unde merg, câte persoane sunt și pentru a le putea explica exact la ce trebuie să se aștepte. Poate că această solicitare a noastră pare exagerată, dar vrem să ne asigurăm că limităm la minim numărul unor posibile victime rezultate în urma avalanșelor. La nivel național au fost foarte multe avalanșe, soldate, din păcate, cu decese, și cred că ceva mai multă prudență nu poate avea decât rezultate benefice”, a arătat Voicu Raia, șeful Serviciului Salvamont Suceava.
Pentru informații suplimentare, iubitorii muntelui sunt rugați să sune la 0745/313052 sau 0725826668 (0salvamont).
În anumite zone montane s-au produs deja avalanșe, iar condițiile meteo din aceste zile sunt favorabile pentru declanșarea din nou a unor astfel de fenomene. În zonele unde au avut loc avalanșe stratul de zăpadă ajunge și până la 6-7 metri, iar pe versanții nordici, zăpadă viscolită atinge și 1,5-2 metri, ceea ce face extrem de dificile condițiile de călătorie.