Tiberius Brădăţan, medic la Urgenţe şi purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean, s-a înscris în PSD. El a fost prezentat ieri în mod oficial de către preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, în cadrul conferinţei de presă a partidului. Nechifor a vorbit de Brădăţan ca despre unul dintre cei mai buni medici din sistemul de urgenţă al României, un specialist de care judeţul are nevoie, un om care nu va face politică doar de dragul politicii, ci pentru a îmbunătăţi sistemul în care lucrează.
Brădăţan şi-a prezentat proiectul intitulat „sănătate prin educaţie”
Tiberius Brădăţan a ţinut să mulţumească Organizaţiei Municipale Suceava a PSD pentru invitaţia făcută de a se înscrie în partid, fiind convins că alături de echipa tânără de la vârf va da credibilitate actului politic. Medicul sucevean a declarat că se regăseşte într-o mare proporţie în doctrina social-democrată, asta şi din cauza profesiei care-l face să fie alături de semeni. Brădăţan a anunţat că are şi un proiect care va fi pus în practică la nivel local, dar care ar putea fi extins şi la nivel naţional, proiect intitulat „sănătate prin educaţie”.
Brădăţan a declarat: „S-a renunţat la conceptul de educaţie, de prevenire a bolilor înainte de a fi nevoie să cheltuim foarte mult pentru tratarea lor. Exista în şcoli o emulaţie în această direcţie, cei mai vârstnici îşi amintesc de sanitarii pricepuţi, de acele concursuri care porneau de la nivel de clasă şi ajungeau până la nivel de judeţean şi naţional. Practic toţi copiii erau implicaţi în acest proces de învăţat. Învăţau ce înseamnă nişte norme de bază, nişte norme de ajutor medical. Se poate face treaba asta din nou. Cred că resursele financiare sunt minime, dar resursele umane sunt cele mai importante. Trebuie suflet, dorinţă, trebuie să ne punem la un loc medicii de familie cu cei care lucrează în sistemul medical de urgenţă şi cu specialiştii din spitale şi să reinventăm acest concept, pentru că într-un orizont de aşteptare pe termen mediu şi lung va avea de câştigat sănătatea la nivel local”.
Liderul social-democraţilor din municipiul Suceava, consilierul local Ovidiu Donţu, a spus că va propune în Consiliul Local implementarea în şcolile din municipiu a proiectului propus de proaspătul său coleg de partid.
(24 feb 2012, 12:18:02