Al doilea an consecutiv

Ziua ușilor deschise la instanțele sucevene

Circuitul unui dosar la instanțele sucevene nu va mai fi un secret pentru nimeni. Cel puțin pentru persoanele care vor alege să afle mai multe despre justiția locală. Acest lucru se va întâmpla pe 25 octombrie și este al doilea an consecutiv în care sucevenii pot participa la ziua ușilor deschise. „Pentru fiecare instanță se va forma câte un grup mixt, din judecători și grefieri, iar justițiabilii vor fi conduși la grefă, arhivă și în sălile de judecată. Programul va dura de la 7:30 la 15:30, și cu acest prilej cei interesați vor putea afla circuitul unui dosar de la înregistrare și până la finalizare, precum și toate etapele procesuale. De asemenea, sucevenii vor putea afla răspunsuri la întrebările pe care le vor adresa judecătorilor și grefierilor”, a precizat judecătorul Laura Sas, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Suceava. Conducerea acestei instanțe a anunțat că va trimite invitații și către Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, aceasta și pentru că anul trecut la ziua ușilor deschise a fost prezent un grup de studenți. Tot în acea zi, justițiabilii vor primi câte un ghid de orientare, de unde vor putea afla mai multe amănunte despre ceea ce trebuie să facă în momentul în care ajung la instanțe cu diferite probleme.

Recomandări

Afacerea unor traficanți de droguri la nivel înalt, care au adus în țară 11 kilograme de cocaină, s-a împotmolit la Suceava

Un individ care a incendiat mai multe anexe de la Cantonul Silvic Varvata, arestat pentru că a refuzat să se prezinte la instanță

Speranțe năruite pentru primarul din Mitocu Dragomirnei. Tribunalul Suceava i-a prelungit arestul la domiciliu cu încă 30 de zile