„Ziua porților deschise” la Palatul Cotroceni



Foto: Sorin LUPȘA
Foto: Sorin LUPȘA

Administrația Prezidențială a anunțat, ieri după-amiază, că până la ora 17.00, pe la Palatul Cotroceni trecuseră peste 20.000 de vizitatori, în cadrul acțiunii „Ziua porților deschise”.
Președintele Băsescu a declarat că programul de vizitare al Palatului urma să se prelungească până la ora 24.00, cu patru ore mai mult decât era prevăzut inițial, datorită interesului publicului pentru această acțiune.
Vizitatorii au început să sosească la Palatul Cotroceni – reședința oficială a președintelui – încă de dimineață, un vârf al prezenței înregistrându-se în jurul prânzului.
La orele amiezii, când temperatura era ridicată, afluxul de persoane a scăzut, însă începând cu ora 17.00, odată cu scăderea temperaturii, numărul de vizitatori a început din nou să crească, în prezent formându-se din nou cozi la intrare.
Zi încărcată.
Vizitarea Palatului a început încă de la ora 8.00, iar odată cu trecerea timpului numărul vizitatorilor a crescut, la Palat sosind de la vârstnici și familii tinere, până la grupuri de copii însoțiți de învățători.
Organizatorii au amenajat la intrarea în Palat un coridor de acces pentru evitarea aglomerației, au instalat un filtru de control, iar un echipaj al Ambulanței a fost prezent pentru eventuale cazuri medicale de urgență.
Unii vizitatori au fost trimiși însă acasă, pentru că își uitaseră actele de identitate.
Traseul stabilit de organizatori a cuprins aleile din curtea interioară, holul principal, saloanele și Sala Unirii (incinte unde se desfășoară activități curente ale președintelui ca primiri de omologi străini, depuneri de jurăminte, acordări de distincții sau consultări politice), biblioteca, sala de teatru, grădina, Muzeul Cotroceni.
De altfel, Muzeul Cotroceni a fost vizitat în „Noaptea Muzeelor” (sâmbătă spre duminică) de aproape 6000 de persoane.
Organizare.
La Palatul Cotroceni au fost instalate două puncte sanitare și automate pentru apă.
Unii vizitatori au cerut personalului medical prezent să le facă un scurt control și să le ia tensiunea, susținând că nu prea se simt bine pentru că nu au mâncat nimic.
Alți vizitatori, speriați de aglomerația de la intrarea în clădirea Palatului au vrut să renunțe la vizită și să iasă, constatând însă că nu prea aveau pe unde, dat fiind faptul că pentru a ieși ar fi trebuit să parcurgă tot traseul.
Până la urmă, organizatorii i-au lăsat să iasă pe o poartă secundară.



Recomandări

Studenți economiști ai USV, în dialog cu specialiștii BNR, în cadrul „Zilelor Porților Deschise”

Studenți economiști ai USV, în dialog cu specialiștii BNR, în cadrul „Zilelor Porților Deschise”
Studenți economiști ai USV, în dialog cu specialiștii BNR, în cadrul „Zilelor Porților Deschise”