9 Mai

Ziua Europei va fi sărbătorită la Suceava cu ”Lăutarii” din Chișinău, muzică ușoară și artificii

”Lăutarii” din Chișinău
”Lăutarii” din Chișinău

Centrul municipiului Suceava va răsuna, la începutul lunii mai, de muzica orchestrei naționale ”Lăutarii” din Chișinău, coordonată de maestrul Nicolae Botgros, dar și de ritmurile altor invitați din lumea muzicii ușoare și populare, iar seara vor fi lansate frumoase focuri de artificii.
Anunțul a fost făcut de primarul Ion Lungu, care a precizat că evenimentul care va fi sărbătorit este Ziua Europei, care va fi marcată de Primăria Suceava printr-un spectacol amplu, cu invitați din Republica Moldova, care este în curs de aderare la UE.
”Suceava s-a schimbat la față, indiferent cât vrem să fim de cârcotași, datorită investițiilor cu fonduri europene. Ca atare este normal să marcăm Ziua Europei aici, la Suceava. Primăria Suceava a atras efectiv până acum 300 de milioane de euro fonduri de la Uniunea Europeană și sunt depuse sau în pregătire alte proiecte de 500 de milioane de euro”, a spus Ion Lungu, care a spus că lista celor care vor cânta în cadrul evenimentului este în lucru și va fi anunțată ulterior.

Recomandări

Ziua Universală a Iei va fi sărbătorită la Vatra Dornei printr-un eveniment dedicat tradiției și portului popular

Inteligența artificială și suveranitatea digitală a Europei: vocea unei companii din Suceava, prezentă la Bruxelles și Luxemburg

Tiberiu Baraboi, Co-CEO & CTO Expertware, la Nexus Luxembourg 2026, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate IA și securității cibernetice
Tiberiu Baraboi, Co-CEO & CTO Expertware, la Nexus Luxembourg 2026, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate IA și securității cibernetice

Luptători din Africa, Asia, America Latină și Europa vor urca în ring la ediția aniversară Colosseum Tournament 50 de la Suceava