Manifestare

„Zilelor Colegiului Agricol Fălticeni”

Colegiul Agricol Fălticeni, cea mai mare unitate de învățământ din județ

Unitate școlară reprezentativă la nivel județean și național în domeniul formării inițiale și continue, Colegiul Agricol Fălticeni, cea mai mare unitate de învățământ din județ, cu 2.400 de elevi înscriși, își sărbătorește zilele, la sfârșitul acestei săptămâni.
Începând de ieri, timp de două zile, în cadrul „Zilelor Colegiului Agricol Fălticeni”, se desfășoară sesiuni de comunicări pe diverse teme, dezbateri, concursuri pe teme de literatură, lansare de carte, expoziție de carte, concursuri sportive, și o seară astronomică „Sub cerul astral al Fălticeniului”.
Școala a fost înființată în anul 1924, sub denumirea de școală practică de pomicultură. Din 1989 se diversifică oferta educațională în domenii ca agricultură, industrie alimentară, protecția mediului, mecanică, silvicultură, veterinar, turism și alimentație, servicii. În prezent, școala colaborează cu 22 de agenți economici reprezentativi în zona Fălticeni, formarea educațională făcându-se prin liceu tehnologic, cursuri de zi și cu frecvență redusă, școala de arte și meserii, școala postliceală în domenii ca agricultură, industrie alimentară, silvicultură, mecanică, turism, servicii, construcții, cadastru-topografie. Este singura școală din zonă care asigură, în prezent, pregătire de specialitate pentru nivelul 3, aici funcționând un Centru autorizat pentru formarea adulților în calificările „Lucrător în gospodărie agroturistică”, ”Lucrător în creșterea animalelor”.
Din 1995 și până în prezent, Colegiul Agricol Fălticeni a derulat și derulează 15 proiecte europene și stagii de pregătire în țări ale UE: Spania, Italia, Marea Britanie, Austria, Polonia, Danemarca.
În holul școlii au fost amenajate mai multe expoziții, printre care produse din carne și panificație, produse realizate de copii și expoziție de flori.
La activitățile organizate în prima zi a sărbătorii au participat reprezentanți ai CJ Suceava, ai IȘJ Suceava, foste cadre didactice ale școlii, reprezentanți ai mai multor unități de învățământ din județ, cadre didactice, elevi și primarul municipiului, Vasile Tofan.

Manifestare: „Zilelor Colegiului Agricol Fălticeni”
Manifestare: „Zilelor Colegiului Agricol Fălticeni”
Colegiul Agricol Fălticeni, cea mai mare unitate de învățământ din județ
Colegiul Agricol Fălticeni, cea mai mare unitate de învățământ din județ

Recomandări

Spitalul Municipal Fălticeni va avea un centru de imagistică medicală RMN 3 Tesla, printr-o investiție de aproximativ 20 de milioane de lei

Premii pentru învățământul tehnologic sucevean la Olimpiada din aria curriculară „Tehnologii”

La Galeria de Artă a Centrului Cultural Bucovina a avut loc vernisajul expoziției Concursului Național de Artă Plastică „Ion Irimescu”

Experiență europeană de învățare la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: profesorii descoperă noi perspective educaționale prin job-shadowing