În vizită

Zeci de studenți de la Drept din cadrul USV au făcut ore la penitenciar

Studenții din anul III al Facultății de Științe Economice și Administrație Publică, specializarea Drept, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, au fost ieri în vizită de informare la Penitenciarul Botoșani.
Potrivit purtătorului de cuvânt al unității de detenție, agentul Anna-Maria Anghel, de la Suceava au venit 34 de studenți, care „au avut posibilitatea să cunoască aspecte ale mediului penitenciar din prisma dispozițiilor care reglementează executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal”.
Studenții au aflat de la reprezentanții penitenciarului informații despre condițiile de deținere a persoanelor private de libertate, programul zilnic al deținuților, dar și programele și activitățile specifice desfășurate de personalul de specialitate din cadrul Serviciului Educație și Asistență Psihosocială.
Vizita de ieri de la penitenciars-a desfășurat în baza protocolului de colaborare încheiat între unitatea penitenciară și instituția universitară, sub coordonarea Danielei Lămășanu, lector universitar și prim-procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
„La finalul activității, studenții s-au declarat impresionați de cele văzute, subliniind faptul că realitatea constatată contrastează cu imaginea despre condițiile de detenție relatată în mass-media”, a precizat purtătorul de cuvânt al penitenciarului.
Lectorul universitar Daniela Lămășanu a explicat că studenții au fost pentru prima dată într-un penitenciar și au rămas surprinși să vadă că deținuții pot participa la tot felul de programe de reeducare, să învețe o meserie după gratii, au televizoare în celule, au capelă cu preot, bucătărie la care lucrează unii dintre ei, cameră specială pentru întâlnirile intime cu soțiile sau prietenele și chiar un magazin în interiorul unității de detenție, de unde își pot procura diverse produse.

Recomandări

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”

Francesca Niculcea, șefa de promoție a Facultății de Educație Fizică, USV: „Poți mai mult decât crezi”

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

Foști absolvenți antreprenori și studenți inovatori, reuniți la USV Alumni Entrepreneur Conference

Alexandra Munteanu, Tudor Andronic, Ovidiu Ghiuță, Ruxandra Mihalachi, Cosmin Bradațan, Robert Schroder, Stefan Cîmpan
Alexandra Munteanu, Tudor Andronic, Ovidiu Ghiuță, Ruxandra Mihalachi, Cosmin Bradațan, Robert Schroder, Stefan Cîmpan