Pericole pe șosele

Zeci de șoferi vitezomani, lăsați fără permis în trei zile. Câțiva mai erau și băuți

Zeci de șoferi vitezomani, lăsați fără permis în trei zile
Zeci de șoferi vitezomani, lăsați fără permis în trei zile

Polițiștii de la Serviciul Rutier Suceava, alături de colegii de la subunitățile rutiere din județ, au organizat, în intervalul 30 septembrie – 2 octombrie, ample acțiuni de control al traficului, derulate ziua cu radarul, pentru combaterea vitezei, și noaptea pentru depistarea șoferilor băuți.
Atrage atenția numărul mare de permise reținute, aproape 60, din care 36 pentru depășiri ale limitelor de viteză cu mai mult de 50 de km/h. În toate cazurile de acest gen, respectivii s-au ales, pe lângă amenzi, și cu suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile.
Au fost și câteva cazuri în care cei depistați de radar cu viteză peste cea legală erau și băuți.
Într-unul din cazuri, a fost vorba chiar de o alcoolemie foarte mare. Pentru ca ”meniul” să fie complet, șoferul pericol public nici nu a oprit la semnalul polițiștilor și s-a angajat într-o urmărire periculoasă.
Pe 1 octombrie, în jurul orei 17.00, un echipaj de la Secția Rurală Marginea, care acționa pe DN 2E, la Horodnic de Sus, a înregistrat un autoturism care rula cu 102 km/h.
După cum am mai arătat în Monitorul de Suceava, șoferul nu a oprit la semnal și a gonit în jur de 6 kilometri, oprind în cele din urmă. La volan era un tânăr în vârstă de 31 de ani, din Burla, care avea o concentrație de 1,01 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Din păcate, acesta este doar un exemplu al inconștienței de care dau dovadă o parte dintre șoferii suceveni.

Recomandări

Ofensivă a Poliției Suceava față de șoferii băuți și fără permise. Rețineri una după alta și două mandate de arestare pentru 30 de zile

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa
Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa

Trei bărbați care au plecat la plimbare băuți și fără permis de conducere și au făcut schimb de locuri la volan, trimiși la „pachet” în arest

Șofer depistat de polițiști în timp ce circula noaptea pe contrasens. Alcool mult și permis de conducere anulat

Un șofer băut, altul drogat, depistați după o razie blitz pe bulevardul George Enescu din Suceava
Un șofer băut, altul drogat, depistați după o razie blitz pe bulevardul George Enescu din Suceava