Mirare

Zarojanu crede că a devenit un „caz special” în PNL

Zarojanu crede că a devenit un „caz special” în PNL
Zarojanu crede că a devenit un „caz special” în PNL

Viceprimarul liberal al municipiului Suceava, Angela Zarojanu, a anunțat ieri, în cadrul Comitetului Teritorial al PNL Suceava, că intenționează să candideze pentru președinția Organizației Județene de Femei Suceava a PNL Suceava. Zarojanu, care în momentul de față nu mai deține nici o funcție de conducere la nivelul organizațiilor liberale din municipiul și județul Suceava, a declarat că intenționează să candideze pentru președinția Organizației de Femei PNL Suceava deoarece „nu doresc ca toată munca dusă până în prezent să se ducă pe râpă”. Reamintim faptul că în urmă cu doi ani, Angela Zarojanu a pierdut funcția de președinte al Organizației Municipale a PNL Suceava, fiind sancționată de conducerea județeană a partidului, moment din care ea nu a mai deținut nici o funcție politică. De altfel, la ședința de ieri a Comitetului Teritorial al PNL Suceava, Angela Zarojanu și-a exprimat nemulțumirea față de faptul că în ultimii ani a fost marginalizată în ceea ce privește activitatea politică. „Eu nu am participat, de exemplu, la nici o întâlnire organizată de parlamentarii noștri. Probabil că am devenit deranjantă, sunt un caz special și pentru mine este nevoie de a se cere acceptul special pentru a participa la asemenea ședințe”, a spus Zarojanu. Trebuie spus că Angela Zarojanu este cea care a înființat, în județul Suceava, prima organizației de femei a PNL din întreaga țară, ocupând funcția de președinte până în momentul în care a fost aleasă vicepreședinte la nivel național al „femeilor liberale”. În momentul de față organizația de femei a PNL Suceava este condusă cu titlu interimar de către Cristina Teodorovici, urmând ca alegerile pentru desemnarea președintelui să aibă loc la sfârșitul acestei săptămâni.

Recomandări

Consilierii locali Radu Bores, Andrei Bacoș și Beni Atodiresei asigură conducerea colectivă a Organizației Municipale a PSD Suceava și vor organiza alegeri

Mii de credincioși ortodocși au participat, la Mănăstirea Putna, la comemorarea a 522 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”