Viceprimarul comunei Ipotești, găsit de ANI în incompatibilitate



Viceprimarul comunei Ipotești, Augustin Sorin Tofan, a fost găsit de Agenția Națională de Integritate (ANI) în incompatibilitate. Acesta este acuzat că s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 12 noiembrie 2010 – 12 noiembrie 2014, întrucât a deținut, simultan cu funcția de viceprimar, și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Ipotești, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003 și dispozițiile art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003.De asemenea, întrucât SC LIO-MAN SRL (societate comercială în cadrul căreia persoana evaluată deține calitatea de asociat și soția acestuia deține calitatea de asociat și funcția de administrator) a încheiat contracte comerciale de furnizare produse cu Primăria Comunei Ipotești, respectiv cu Școala Gimnazială Ipotești (achiziție directă de produse în baza mai multor facturi), în baza cărora societatea comercială a încasat suma de 7.016 lei, Augustin Sorin Tofan a încălcat și dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.Art. 87, alin. (1), lit. d), f), g) și și k) din Legea nr. 161/2003, prevede că „Funcția de primar și viceprimar […] este incompatibilă cu […] funcția de […] administrator, membru al consiliului de administrație […] la societățile comerciale, […] precum și la instituțiile publice; […] funcția de reprezentant al unității administrativ – teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local; calitatea de comerciant persoană fizică; […] orice alte funcții publice sau activități remunerate, în țară […]”.Art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003, prevede că „Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate, în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție”.Art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, prevede că „Consilierii locali […] care au funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor ori alte funcții de conducere, precum și calitatea de acționar sau asociat la societățile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau județean respectiv ori cu societățile comerciale înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective”.Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, existența conflictului de interese de natură administrativă, precum și săvârșirea infracțiunilor de conflict de interese și abuz în serviciu în cazul a 29 foști sau actuali aleși locali (12 primari, 4 viceprimari, 1 fost viceprimar/primar, 5 consilieri locali, 5 foști consilieri locali și 2 foști consilieri județeni).



Recomandări

Consilierii locali votează miercuri reorganizarea Primăriei Suceava: posturi vacante desființate și personal transferat

Consilierii locali votează miercuri reorganizarea Primăriei Suceava: posturi vacante desființate și personal transferat
Consilierii locali votează miercuri reorganizarea Primăriei Suceava: posturi vacante desființate și personal transferat

Ghiță Păcurariu, omul legat 15 ani de echipa națională de fotbal a României, se mulțumește în prezent cu meciurile de pe Areni

Cușnir: plângeri penale împotriva lui Ion Lungu și Lucian Harșovschi. Acuzații grave de fals, uz de fals și plăți ilegale din banii sucevenilor

Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei
Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei