Scrutin

Vasile Tofan, ales președinte al PD-L Fălticeni

Primarul municipiului Fălticeni, Vasile Tofan, a fost ales, la sfârșitul săptămânii trecute, în funcția de președinte al Organizației Municipale Fălticeni a PD-L, post pe care până în prezent îl deținea cu titlu interimar. Potrivit secretarului general adjunct al PD-L Suceava, Cristi Crețu, la finele săptămânii trecute au fost organizate alegeri în mai multe filiale ale acestui partid din județul Suceava, printre care mai multe organizații de municipii.
Astfel, la Suceava a fost ales primarul municipiului reședință de județ, Ion Lungu, la Fălticeni – Vasile Tofan, la Rădăuți șeful Inspectoratului Județean Suceava, Petru Carcalete, iar la Câmpulung Moldovenesc consilierul local Gheorghe Niga. Cristi Crețu a mai precizat că până în momentul de față au fost organizate alegeri în aproximativ 75% dintre filialele PD-L Suceava. El a declarat că alegerile în filialele din județ vor fi finalizate la sfârșitul acestei săptămâni. După stabilirea conducerilor organizațiilor locale, conferința județeană de alegeri a PD-L Suceava urmează să se desfășoare în data de 4 iulie 2010.

Recomandări

Calea Sfinților– Procesiune cu Moaștele Sfinților Mucenici Epictet și Astion de sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie în Municipiul Fălticeni

Două săptămâni de sărbătoare la Fălticeni. Concerte, tradiții, competiții sportive și evenimente pentru întreaga familie, la Zilele Municipiului