Vasile Rîmbu, în vizorul Arhiepiscopiei pentru realizarea Policlinicii și Spitalului „Anastasie Crimca”

Fostul manager al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Vasile Rîmbu, este avut în vedere de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților ca cel care ar putea implementa proiectul instituției bisericești, de construire a Policlinicii și Spitalului „Anastasie Crimca”. Surse de încredere din cadrul Arhiepiscopiei au declarat, joi, că experiența și rezultatele lui Vasile Rîmbu în modernizarea Spitalului de Urgență Suceava, construirea și darea în folosință, în doar un an, a policlinicii unității medicale – ambulatoriul de specialitate, atragerea de fonduri europene și respectarea termenelor asumate în realizarea obiectivelor de investiții sunt principalele argumente care au fost luate în calcul pentru această opțiune. Sursele noastre nu au confirmat și nu au infirmat dacă discuții despre acest proiect au început deja între cele două părți.
Vasile Rîmbu nu a putut fi contactat pentru a-i afla poziția față de acest subiect.
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a anunțat, după ședința anuală de lucru a Adunării Eparhiale, din 23 ianuarie a.c., prezidată de Înaltpreasfințitul Calinic, intenția ca în acest an să înceapă proiectarea și atragerea de fonduri pentru Policlinica și Spitalul „Anastasie Crimca”. Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților este forul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale eparhiei și este formată din 10 reprezentanți ai clerului și 20 de reprezentanți ai credincioșilor mireni.

Recomandări

Primarul Vasile Rîmbu a primit „Crucea Bucovinei” de la arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Calinic

„Ni l-am făcut pe Sfântul Ioan cel Nou prieten și apropiat al sufletului nostru” – atelier catehetic în curtea Catedralei Arhiepiscopale din Suceava

Consiliul Județean se alătură proiectului Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și alocă 6 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Seminarul Teologic

Tradiția vindecării și numele Sfântului Ioan cel Nou, unite de regretatul doctor Cristian Irimie pe frontispiciul spitalului sucevean