Utilajele de deszăpezire, blocate de mașinile parcate

Zeci de străduțe și alei de prin cartierele Sucevei nu pot fi deszăpezite de utilajele Rosal din cauza numărului mare de mașini, parcate pe ambele laterale, încât cu greu s-ar mai putea strecura pe acolo și o mașină mică.
“De multe ori, pe străzi precum cele din spate de la Dorna ori cele din Zamca, nu putem interveni cu utilajele de deszăpezire decât parțial, pentru că nu se poate trece din cauza mașinilor parcate. Când putem, revenim mai târziu, după ce pleacă mai mulți la serviciu, dar, de multe ori, singura soluție e să îi luăm pe muncitorii de la măturat stradal și să îi punem să îndepărteze zăpada cu lopețile”, afirmă directorul Rosal Suceava, Adrian Niculescu.
Cele mai multe probleme de acest gen au fost întâmpinate în cartierele George Enescu și Zamca, dar, în ultima vreme, același fenomen s-a făcut simțit în mai multe cartiere.
“Numărul de mașini parcate pe străduțele de prin cartiere a crescut foarte mult, mai ales acum, în perioada sărbătorilor, când cei plecați peste hotare se întorc acasă”, a adăugat directorul Rosal.

Recomandări

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Șoldan după semnarea contractelor pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava: „Județul se dezvoltă prin cele mai mari proiecte din istoria lui”