Guvern

Universitatea Suceava va primi teren pentru extinderea noului campus

Guvern: Universitatea Suceava va primi teren pentru extinderea noului campus
Guvern: Universitatea Suceava va primi teren pentru extinderea noului campus

Guvernul României ar putea promova o ordonanță de urgență prin care să aprobe transferul unei suprafețe de 1.600 metri pătrați de la Stațiunea de Cercetări Agricole la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, în vederea extinderii viitorului campus universitar. Anunțul a fost făcut de ministrul educației, Cristian Adomniței, care a precizat că universitatea suceveană are nevoie de acest teren în vederea construirii unui laborator de tehnologie a produselor alimentare, investiție pentru care a fost promovat deja un proiect de finanțare. În situația în care Guvernul va aproba actul normativ, cei 1.600 de metri pătrați se vor adăuga celor 30 de hectare de teren pe care Universitatea „Ștefan cel Mare” i-a primit la ieșirea din Suceava spre comuna Moara. Pe acest teren universitatea intenționează să construiască un nou campus universitar cu o bază sportivă pentru fotbal, un bazin de înot de dimensiuni olimpice, o sală polivalentă, un complex dendrologic, care va conține sere, grădină botanică și un parc dendrologic. Făcând referire la această investiție, Cristian Adomniței a precizat că universitatea suceveană va trebuie să întocmească un studiu de fezabilitate, valoarea acestuia ridicându-se la 1,5 milioane de lei. Pe de altă parte, ministrul educației a arătat că pentru anul 2008 universitatea va primi o finanțare de cel puțin 24,6 milioane de lei. „La această sumă se vor mai adăuga și sumele pe care universitatea le va solicita, în mod justificat și cu documentația aferentă, pentru construcția celui de-al doilea campus”, a mai spus Adomniței.

Recomandări

Lucrările la creșa modernă, de 110 locuri, care va fi dată în folosință în toamnă în Burdujeni, recepționate de premierul Ilie Bolojan

Cu o experiență de 26 de ani în domeniu, constructorii de la Frasinul lucrează în forță la noul campus USV de la Moara