Fonduri

Universitatea Suceava a investit trei milioane de lei pentru reabilitarea cabanei Șipoțel

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur
Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a inaugurat săptămâna aceasta Cabana de vânătoare Șipoțel, un obiectiv care a intrat în patrimoniul instituției de învățământ superior sucevean din anul 2004. Reabilitarea cabanei a însemnat o investiție de trei milioane de lei, o parte din bani fiind alocați de Ministerul Educației, iar restul investiției finalizându-se cu fonduri proprii ale universității.
Cabana este situată în comuna Râșca, la 50 de kilometri de municipiul Suceava, și este amplasată pe un teren de 1500 de metri pătrați. Clădirea are o suprafață de 950 de metri pătrați. În cabană au fost amenajate 15 camere, două apartamente, o sală de seminarii de 30 de locuri, un restaurant și o sală de mese de 52 de locuri.
Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, Adrian Graur, a declarat că „studenții de la Facultatea de Silvicultură vor folosi cabana pentru stagiile de practică, însă, în același timp, aici se vor organiza și multe reuniuni ale universității”.
Lucrări de sistematizare pe verticală a Corpului A
Pe lângă lucrările de reabilitare a cabanei, unde s-au investit trei milioane de lei, Universitatea „Ștefan cel Mare” a inaugurat miercuri seara și Complexul de natație și kinetoterapie, o investiție de 11 milioane de lei, iar lucrările nu se opresc aici. Rectorul Adrian Graur a anunțat că în scurt timp universitatea intenționează să finalizeze lucrările la căminul 3, aula cu 200 de locuri, clubul studențesc și tunelul de legătură între corpul istoric A și corpul E. De asemenea, Adrian Graur a mai spus că „în următorii doi ani se vor face lucrări de sistematizare pe verticală a Corpului A al universității, clădire proiectată în anul 1970, pentru 1000 de studenți, și care nu mai corespunde cerințelor actuale și celor 14 mii de studenți ai universității”. Pentru această lucrare, rectorul universității a spus că sunt necesare 20 de milioane de lei.
Bani mai puțini pentru investiții
Noul campus universitar urmează a fi construit pe cele 30 de hectare de teren pe care Universitatea „Ștefan cel Mare” le-a primit la ieșirea din Suceava spre comuna Moara. „Sperăm ca în cinci ani de zile să finalizăm structura noului campus”, a declarat Adrian Graur.
În noul campus se vor construi spații de învățământ și de cazare, o bază sportivă pentru fotbal, un bazin de înot de dimensiuni olimpice, o sală polivalentă cu suprafețe pentru jocul de handbal, volei, baschet, tenis, badminton, gimnastică, un complex dendrologic cu sere, grădină botanică și parc dendrologic, laboratoare și centre de cercetare și o Casă a Tineretului. Proiectul cuprinde și construirea a două cămine studențești de 300 de locuri fiecare, un bloc de apartamente tip ANL pentru cadrele didactice tinere din universitate și o cantină tip restaurant cu 200 de locuri pe serie. În campus se preconizează și realizarea unui canal pentru canotaj cu lungimea de 500 de metri.
Ministerul Educației a alocat Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, pentru investiții în acest an universitar, suma de 12 milioane de lei, cu opt milioane de lei mai puțin față de anul trecut.

Recomandări

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

„Un ceai, o vorbă, o poveste…”, într-o ediție dedicată universului critic și literar al lui George Călinescu

Marșul Absolvenților USV a animat străzile orașului Suceava, în cadrul Festivității de Absolvire a Promoției 2026

Admiterea 2026, organizată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, va debuta pe data de 13 iulie

Centrul de Studii Asiatice deschide înscrierile la cursurile gratuite de limbă și cultură chineză pentru studenții Universității Suceava