Accident

Un tânăr beat și fără permis s-a răsturnat cu mașina lângă calea ferată

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, care nu deține permis de conducere și era băut, a scăpat de sub control mașina pe care o conducea în imediata apropiere a trecerii la nivel cu calea ferată de pe DN 29, la ieșirea din Dumbrăveni spre Botoșani, autoturismul răsturnându-se lângă calea ferată. Evenimentul rutier s-a petrecut duminică seară, însă mașina a fost abandonată la fața locului. A doua zi dimineață, în jur de ora 9.00, Poliția orașului Salcea a fost sesizată despre faptul că doi tineri încearcă să repună pe roți o mașină răsturnată lângă calea ferată de pe linia secundară Verești-Botoșani, în zona amintită mai sus.
Unul dintre tinerii respectivi a recunoscut că el s-a aflat la volan în seara precedentă. El a declarat că a luat autoturismul VW Passat din fața casei fratelui său, fără acceptul acestuia, pentru a-l duce la o spălătorie. Tânărul, Cornel V., în vârstă de 21 de ani, din Albești – Botoșani, a recunoscut că era băut la volan. De altfel, verificat cu etilotestul, luni dimineață, acesta avea o concentrație de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Deocamdată, polițiștii au deschis dosar penal pentru infracțiunea de conducere fără permis.

Recomandări

Tânăr de 17 ani, mort după o coliziune între o motocicletă și un BMW. Polițiștii au constatat neacordare de prioritate, dar și indicii ale vitezei

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis