Un tânăr a ajuns din nou în arest pentru că nu se mai poate opri din furat mașini



Autoturismul BMW furat și recuperat
Autoturismul BMW furat și recuperat

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Marginea, a ajuns din nou în arest după ce a furat un BMW parcat lângă un service auto. Recent, tânărul fusese pus sub acuzare pentru un alt furt auto, reținut 24 de ore și apoi plasat sub control judiciar.
Pe 4 februarie, în jurul orei 9.30, polițiștii Secției Rurale Marginea au fost sesizați de un localnic care a anunțat că s-a furat un BMW 320.
Din cercetări a rezultat că proprietarul, un bărbat din Sucevița, a lăsat autoturismul pentru a fi reparat în comuna Marginea. Peste noapte, BMW-ul a rămas în spatele unei case iar cheia într-un sertar din interiorul atelierului auto.
Pe timp de noapte, un hoț a intrat în atelier și a luat cheile.
Autoturismul marca BMW a fost identificat de polițiști la o distanță de aproximativ 500 de metri de locul din care a fost sustras, fiind abandonat.
Din cercetări polițiștii au ajuns în scurt timp la Dumitru Blasciuc, în vârstă de 23 de ani, din Marginea. El a recunoscut că sâmbătă noapte a spart atelierul auto, a luat cheile, a pornit BMW-ul dar a trebuit să îl abandoneze în scurt timp, din cauza defecțiunilor tehnice.
Tânărul a recunoscut că a încercat să sustragă și autoturismul marca Volkswagen Touareg din apropiere, tot cu chei găsite, însă nu l-a putut porni.
Cazul tânărului de 23 de ani este unul special pentru că el se afla deja sub control judiciar pentru furt auto și conducere fără permis.
La Gura Humorului, el e sustras un microbuz funcțional, din spatele unei societăți, pe care l-a vândut ulterior la fier vechi cu 800 de lei.
Tânărul a ajuns din nou în arest și fiind vorba de o încălcare a controlului judiciar este probabil ca acesta să fie arestat preventiv pe o perioadă mai lungă de timp.
Tânărul este pus sub acuzare pentru fapte de furt calificat, tentative de furt calificat dar și pentru conduceri fără permis.



Recomandări

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro
Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Încă o speranță s-a făcut praf pentru primarul suspendat din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, care rămâne în arest la domiciliu

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României