Un tânăr cercetat pentru un furt comis în luna august a ajuns la spital după ce a devenit incoerent și recalcitrant în timp ce polițiștii îndeplineau formalitățile pentru reținerea lui.În continuarea cercetărilor efectuate de Poliția municipiului Suceava în cauza privind furtul comis dintr-o societate comercială din municipiul Suceava, în perioada 8-9 august, polițiștii au reușit luni identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei ca fiind un tânăr de 21 ani, din județul Tulcea, fără forme legale în comuna Burla, care a fost condus la sediul de poliție, unde a recunoscut comiterea faptei.În urma probatoriului, s-a dispus reținerea celui în cauză pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca marți să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava și instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.În timp ce se îndeplineau formalitățile pentru reținerea suspectului, în prezența apărătorului din oficiu, tânărul a devenit incoerent și recalcitrant, fiind necesară imobilizarea sa și ulterior transportarea la unitate medicală. „Cercetările continuă față de tânărul de 21 de ani pentru stabilirea întregii activități infracționale”, se precizează în comunicatul poliției.





