Un sucevean care a făcut contrabandă și a condus fără permis, trimis aproape cinci ani după gratii

Rădăuțeanul a fost dus de polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale Rădăuți la Penitenciarul Botoșani
Rădăuțeanul a fost dus de polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale Rădăuți la Penitenciarul Botoșani

Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din municipiul Rădăuți, a fost ridicat de polițiști acum două zile în baza unei condamnări definitive la o pedeapsă de 4 ani și 7 luni de închisoare cu executare. Suceveanul a fost judecat într-un dosar de contrabandă și conducere fără permis, iar faptul că a recidivat, deși era condamnat cu suspendare, i-a adus o sentință destul de grea. Cel mai recent dosar în care a fost judecat Alexandru Petru Mandache a fost din anul 2016, privind infracțiunea de conducere a unui autoturism fără permis. Pentru această infracțiune el a primit 6 luni de închisoare, care în mod normal ar fi fost cel mai probabil suspendată condiționat. Tânărul de 28 de ani era însă recidivist. În octombrie 2013, el a fost prins de un echipaj de poliție, la Criștești-Iași, cu țigări de contrabandă. Din cercetări a rezultat că rădăuțeanul, deși nu avea permis de conducere, a împrumutat un autoturism cu care a transportat aproape 4.000 de țigări, de proveniență Ucraina. La audieri, tânărul în vârstă de 24 de ani de la acea vreme le-a declarat anchetatorilor că țigările de contrabandă le-a achiziționat din orașul Siret, de la persoane necunoscute. Tânărului i s-a imputat la vremea respectivă un prejudiciu de aproximativ 40.000 de lei. Condamnarea suspendată sub supraveghere nu a avut darul de a-l face pe tânăr să realizeze că situația sa judiciară este gravă, astfel că acesta a fost prins din nou la volan, deși nu deține permis de conducere. Așa se face că tânărul a ajuns la o pedeapsă totală de 4 ani și 7 luni de închisoare, cu executare. Sentința a fost dată de Judecătoria Rădăuți și confirmată de Curtea de Apel Suceava. Rădăuțeanul a fost dus de polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale Rădăuți la Penitenciarul Botoșani, unde își va executa pedeapsa.

Recomandări

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan

15 ani de închisoare pentru un sucevean implicat într-un transport de cocaină și de canabis de 150.000 de euro