După gratii

Un sucevean arestat în lipsă pentru trafic de migranți, săltat la Dej

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, cercetat într-un dosar al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava pentru infracțiunile de „constituire a unui grup infracțional organizat” și „trafic de migranți”, a ajuns în arestul poliției județene acum două zile, în baza unui mandat de arestare în lipsă din data de 15 octombrie 2015.
Marius Precop, fost Morar, în vârstă de 24 de ani, domiciliat în comuna Brodina, a fost ridicat de polițiștii de la Compartimentul urmăriri de pe raza municipiului Dej, unde au avut informația că se află.
Marius Precop este cercetat într-un dosar din 2014 al DIICOT. Inițial acesta a fost cercetat în stare de libertate, sub control judiciar, însă a încălcat interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu, astfel că procurorii au cerut arestarea preventivă în lipsă.
Acesta este acuzat că făcea parte dintr-o grupare ce era coordonată de ucraineni care se ocupau de transportul și călăuzirea migranților peste frontiera verde, în România, prin zona comunei Brodina. De aici intrau în joc sucevenii care aveau rol de călăuze și de gazde ale migranților.
Din datele adunate de anchetatori rezultă că migranții erau transportați pe ruta Ucraina (Cernăuți) – România – Ungaria – Austria (Viena), pentru acest traseu fiecare dintre ei plătind 4.000-4.500 de dolari. Migranții erau din Pakistan, Afganistan, Irak sau Siria, anchetatorii având date despre mai mult de 30 de victime.

Recomandări

Un sucevean condamnat pentru infracțiuni rutiere și judecat pentru trafic de droguri a fost scăpat din mână de sistemul judiciar

Mandate de arestare pentru 30 de zile pentru cei trei suceveni acuzați de implicarea în fabricarea a peste 2 milioane de euro falși

Trei suceveni, arestați în dosarul privind fabrica de făcut euro de la Burla, unde s-ar fi tipărit 2 milioane de euro
Trei suceveni, arestați în dosarul privind fabrica de făcut euro de la Burla, unde s-ar fi tipărit 2 milioane de euro

Trei suceveni, reținuți în arest în dosarul privind fabrica de făcut euro de la Burla, unde s-ar fi tipărit 2 milioane de euro

Un sucevean judecat pentru un jaf ca-n filme, săltat în dosarul privind fabrica de bani de la Burla. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină

O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină
O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină

Un tânăr fără permis și pozitiv la amfetamină a gonit în trafic, pe raza mai multor localități, în încercarea de a „salva” droguri de mare risc