Una după alta

Un spărgător de locuințe, condamnat și pentru că a spart un geam în sediul Poliției Fălticeni

Condamnările încep să curgă pe numele unui tânăr din Brodina, care se afla în arest preventiv de aproximativ un an de zile și care a fost trimis în judecată pentru o spargere la pont din casa unui om de afaceri.
Alexandru Andrei Juravle a fost condamnat definitiv zilele trecute la pedeapsa de 2 ani de închisoare, plus 2.000 de lei amendă penală, în urma contopirii a două dosare, unul privind infracțiunea de lovire și de influențare a declarațiilor, iar unul privind infracțiunea de distrugere. Fapta de distrugere a fost comisă în sediul Poliției municipiului Fălticeni, unde Juravle a fost adus pentru audieri și a devenit recalcitrant. Acesta a spart un geam din sediul poliției, înainte de a fi imobilizat.
Recent, în luna mai a acestui an, Alexandru Andrei Juravle a fost condamnat de Judecătoria Fălticeni la 2 ani de închisoare, pentru furt calificat.
În luna mai a anului trecut, Alexandru Andrei Juravle ar fi intrat într-o casă din comuna Slatina, de unde a furat bani și bijuterii din aur, prejudiciul reclamat fiind de 25.000 de lei. Ancheta a fost una complicată, Juravle, ca autor efectiv al spargerii, fiind arestat abia la aproximativ șase luni de la comiterea faptei, dată la care polițiștii au considerat că au probatoriu suficient. Această sentință pentru furt nu este definitivă și urmează a fi contopită probabil cu pedepsele care au rămas irevocabile.
În acest dosar de furt din casa unui om de afaceri din comuna Slatina apar și numele a doi dintre sucevenii cercetați și pentru participarea la alte furturi din casele oamenilor de afaceri din Suceava, respectiv Cezar Ioan Dumitru și Mihai Gabriel Precob. Primul este judecat pentru complicitate la furt, iar al doilea pentru mărturie mincinoasă, după ce ar fi luat asupra lui, în mod neadevărat, spargerea de la Slatina.
Alexandru Andrei Juravle are un bogat cazier în materie de furturi, chiar spargeri de locuințe.
În 2013, Andrei Juravle a fost urmărit cu focuri de armă, după ce a sărit de la etajul unui bloc, de pe strada Bistriței, în cartierul Obcini al municipiului Suceava. Tânărul era urmărit național și fusese încercuit de polițiști. Juravle a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a încerca să scape atunci, reușind să sară de la etajul II. În timp ce fugea, acesta a fost împușcat în picior de un polițist.

Recomandări

Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”

1 Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”
1 Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”

Nepot arestat după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani
Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Ziua Universală a Iei va fi sărbătorită la Vatra Dornei printr-un eveniment dedicat tradiției și portului popular

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro