Impact

Un șofer de 21 de ani a ratat o curbă și a provocat un accident cu patru răniți

Accidentul cu patru victime
Accidentul cu patru victime

Patru persoane au fost rănite și au ajuns la spital în cursul zilei de joi, 4 ianuarie, în urma unui accident care a avut loc pe drumul comunal 15, care face legătura între localitățile Lămășeni și Sasca Nouă. Un tânăr de 21 de ani, din Baia, care se afla la volanul unui autoturism marca Kia Sportage, a ratat o curbă, iar mașina a zburat într-un canal, unde a lovit violent un mal de pământ.
Din impact a rezultat rănirea șoferului și a celorlalți pasageri, cu vârste între 42 și 56 de ani, toți din comuna Baia. Două persoane au rămas prinse între fiarele contorsionare ale mașinii, motiv pentru care au avut nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare pentru a putea fi extrase. Cele două persoane au fost scoase și predate echipajelor medicale aflate la fața locului, care au acordat primele îngrijiri, iar ulterior le-au transportat la spital.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest și s-a constatat că nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. La fața locului au mers pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2 cu sprijinul a trei echipaje SAJ.

Accidentul cu patru victime
Accidentul cu patru victime
Accidentul cu patru victime
Accidentul cu patru victime

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte

Directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș, trimis în judecată pentru că a provocat un accident în timp ce era băut la volan

Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro
Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro