Fugar

Un șofer care circula cu farurile stinse, în miez de noapte, prins de polițiști după ce a încercat să fugă pe jos

Un echipaj de poliție de la Șcheia, care se afla în serviciu de patrulare în noaptea de miercuri spre joi, la Stroiești, s-a sesizat, în jurul orei 0.00 din noapte, cu privire că din fața primăriei s-a pus în mișcare un autoturism al cărui șofer nu pornise farurile. Când a văzut mașina de poliție, cel de la volan a coborât din mașină și a fugit. Aflați în mașina de serviciu, polițiștii au reacționat repede și nu i-au pierdut urma suspectului, somându-l să se oprească.
Fugarul a fost interceptat și identificat ulterior în persoana unui localnic din Stroiești, Ilie M.
Bărbatul mirosea a alcool, iar polițiștii l-au pus să sufle în etilotest. Acesta avea concentrația de 0,68 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Având în vedere concentrația care se încadrează la infracțiune, bărbatul a fost condus la Spitalul Județean Suceava, unde i s-au recoltat două probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, cercetările fiind continuate la nivelul Secției Rurale Șcheia.

Recomandări

Șofer beat turtă, filmat de martori în timp ce pătrundea pe contrasens, înainte de a provoca un accident

În urma verificării cu etilotestul a rezultat că șoferul pericol public, avea, la acea oră matinală, concentrația de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat
În urma verificării cu etilotestul a rezultat că șoferul pericol public, avea, la acea oră matinală, concentrația de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat