Un bărbat de 35 de ani, din municipiul București, ce conducea un autoturism cu remorcă pe strada Piața Republicii din orașul Gura Humorului, din cauza neasigurării corespunzătoare la schimbarea direcției de pe banda II pe banda I, a acroșat cu spatele remorcii pe un localnic de 76 de ani, care circula regulamentar pe bicicletă, în aceeași direcție de mers, proiectând-l pe carosabil, după care și-a continuat deplasarea, fiind oprit la o distanță de aproximativ 500 de metri de un echipaj de poliție aflat în apropiere. Accidentul a avut loc duminică, în jurul orei 12.33.Din accident a rezultat vătămarea corporală ușoară a biciclistului.Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul auto și de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru biciclist, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.





