Accident

Un puști a intrat cu motoscuterul într-o mașină care staționa

Un copil în vârstă de 15 ani a ajuns la spital după ce a intrat cu motoscuterul pe care l-a scăpat de sub control într-o mașină. Accidentul s-a petrecut vineri, în jurul orei 21.15, pe DJ 175B Izvorul Giumalău, în comuna Pojorâta. Marian L., localnic, a pierdut inexplicabil controlul asupra mopedului, lovind o mașină parcată regulamentar pe același sens de mers. Transportat la spital, puștiul, care nu purta cască de protecție, nu a necesitat internarea, având doar câteva zgârieturi.
Sâmbătă, un alt accident rutier avea să se petreacă pe DJ 176 din comuna Vama. Vasile A., de 70 de ani, aflat pe o bicicletă, a depășit o căruță fără a se asigura dacă din sens opus nu vine vreun vehicul. A intrat în coliziune cu un autoturism marca VW, condus regulamentar de Mugurel N., de 36 de ani, din Frumosu. Biciclistul a scăpat cu răni ușoare.

Recomandări

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu