După derularea cu succes a unui parteneriat multilateral Comenius, în cadrul Școlii Gimnaziale ”Petru Comarnescu” din Gura Humorului a luat startul Proiectul de mobilitate în domeniul educației școlare Erasmus + intitulat ”Lume nouă, viață nouă” .
În perioada 22-28 februarie 2015, la Praga, în Republica Cehă, două cadre didactice am participat la Cursul de formare ”Leading Educational Change”. Programul cursului s-a materializat în 30 de ore de cursuri, ateliere de lucru și evaluare, precum și o vizită la Școala Hanspaulka din Praga.
Cei opt cursanți din Italia, Belgia, Anglia și România au participat la o suită de activități pe parcursul acelei săptămâni. Partea teoretică ce ne-a fost prezentată a fost presărată cu exemple de bune practici. În timpul activităților desfășurate s-a pus un deosebit accent pe utilizarea informațiilor predate la curs în exerciții de grup, aplicații pe situații concrete.
Cursul s-a desfășurat în limba engleză, ceea ce ne-a determinat să depunem un efort maxim pentru a putea ține pasul cu ceilalți colegi de curs, mult mai experimentați și mai buni cunoscători ai limbii lui Shakespeare.
Vizitarea Școlii Hanspaulka, situate într-unul dintre cartierele rezidențiale din Praga, ne-a dat posibilitatea să aflăm informații despre organizarea sistemului de învățământ din Republica Cehă și despre istoricul acestei școli. Am participat la două ore de curs, am purtat discuții cu elevii, după care s-a desfășurat o masă rotundă, unde am discutat despre modificările la nivel european și global ce generează schimbări în învățământ.
După orele de curs am vizitat importante obiective culturale, istorice și religioase din Praga, numit și ”Orașul de aur”: orașul vechi, Podul lui Carol, Primăria, Ceasul astronomic, Catedrala Petru și Pavel, Palatul, Monumentul Eroilor, Opera, numeroase muzee. Orașul vechi cu statuile, edificiile sale perfect conservate, catedrale și turnuri impunătoare te invită parcă să treci pe tărâmul basmelor, așteptând să apară suite regale de călăreți, calești cu prinți și prințese.
Acest curs reprezintă o experiență importantă pentru mine, deoarece am aflat opinii pertinente și viziuni despre managementul schimbării, am vizualizat exemple concrete de bune practici, metode aplicate în vederea implementării și eficientizării acțiunilor menite să aducă schimbarea.
Prof. Manoliu Rodica Elena
Școala Gimnazială „Petru Comarnescu” Gura Humorului





