Un monstru care și-a violat verișoara de numai 12 ani, arestat de judecători

Un individ care și-a violat verișoara de numai 12 ani a ajuns după gratii.

Oribila faptă s-a petrecut în cursul serii de vineri, 7 noiembrie, într-un imobil nelocuit din Gura Humorului.

Individul a dus-o pe minoră în acel loc, unde a întreţinut mai multe raporturi sexuale cu aceasta, deși fata s-a împotrivit.

A ținut-o acolo până în dimineața zilei de 8 noiembrie, când i-a permis să plece.

Imediat după ce a ajuns acasă, fata a anunțat poliția, care a deschis o anchetă, iar violatorul a fost prins duminică, 9 noiembrie.

Conform certificatului medico-legal, minora a suferit și leziuni, care necesită pentru vindecare un număr de 3-4 zile de îngrijiri medicale.

Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului a formulat propunere de arestare preventivă pentru două fapte: ”viol” și ”lipsire de libertate”.

Un magistrat de drepturi și libertăți de la Judecătoria Gura Humorului a admis propunerea și a emis mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele lui Gabriel Florin Suciu, în vârstă de 20 de ani.

Procurorii au mai făcut precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Recomandări

Polițiștii suceveni au confiscat 10 tone de detergent și peste 1.000 de articole de îmbrăcăminte și jucării

Un individ care a incendiat mai multe anexe de la Cantonul Silvic Varvata, arestat pentru că a refuzat să se prezinte la instanță

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis

Un sucevean condamnat pentru infracțiuni rutiere și judecat pentru trafic de droguri a fost scăpat din mână de sistemul judiciar