Un minor în vârstă de 17 ani, din municipiul Vatra Dornei, autor, împreună cu un frate de-al său, al unei fapte de violență fără precedent asupra unui polițist și a unui jandarm, s-a ales cu un nou dosar penal, de această dată pentru furt calificat. Suspectul, Gabriel Petronel Căldărariu, este acuzat că a spart un bar la câteva zile după ce procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava l-au trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat asupra celor doi oameni ai legii.
Minorul se află în stare de libertate, sub măsura controlului judiciar, având mai multe interdicții și, pentru că s-a ales cu un nou dosar penal, astăzi procurorii vor lua în discuție dacă se impune solicitarea arestării preventive a acestuia.
Au furat cât alcool au putut duce
Vinerea trecută, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată de un bărbat din Dorna Arini cu privire la faptul că în noaptea precedentă autori necunoscuți au pătruns într-un bar din localitate, de unde au sustras băuturi alcoolice și alte produse, în valoare de aproximativ 2.000 de lei. Polițiștii au obținut în scurt timp date de anchetă care i-au dus la persoanele suspecte de comiterea faptei. S-a stabilit că ușa de acces a fost forțată cu un cuțit, cel care a pătruns efectiv prin efracție, susțin polițiștii, fiind nimeni altul decât Gabriel Petronel Căldărariu, în vârstă de 17 ani, minorul trimis în judecată pentru tentativă de omor. Acesta ar fi sustras bunuri împreună cu încă trei tineri, Cătălin Bucătariu, în vârstă de 21 de ani, Vasile Luca, de 24 de ani, ambii din Vatra Dornei, și Andrei Nerghiș, de 19 ani, din comuna Dorna Arini.
Cei patru au pus fapta pe seama consumului de alcool, declarând că au vrut să mai bea.
O parte din alcool a fost consumat de cei patru autori, câteva sticle au fost sparte în momentul transportării în plase, iar restul au fost vândute, parte din sticlele de alcool fiind recuperate și restituite părții vătămate.
Trimis în judecată pentru că i-a tăiat pe doi oameni ai legii cu cioburi de sticlă și a aruncat cu un bolovan spre un jandarm
Revenind la minorul de 17 ani, Gabriel Petronel Căldărariu, trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava pentru tentativă de omor calificat, scenele descrise de procurori în rechizitoriul de trimitere în judecată sunt înspăimântătoare. Totul ar fi plecat de la Zabăr Căldărariu, în vârstă de 19 ani, fratele mai mare al tânărului de 17 ani.
Faptele s-au petrecut în noaptea de 4/5 iulie a.c., când într-un club din Vatra Dornei, arată procurorii, fratele mai mare a tâlhărit un tânăr de 110 lei. Cu banii luați, cei doi frați au plecat apoi într-un alt club din orașul stațiune, însă între timp victima tâlhăriei alertase poliția.
Un polițist în civil l-a identificat pe Zabăr Căldărariu în clubul respectiv și, după ce și-a declinat identitatea, i-a cerut suspectului să iasă cu el până afară, să stea de vorbă. În timp ce polițistul în civil vorbea la telefon și cerea întăriri, Zabăr Căldărariu, rezultă din anchetă, a spart două sticle de bere, rămânând în fiecare mână cu un ciob de sticlă. Profitând de faptul că polițistul nu era cu fața spre el, a încercat să îl lovească în zona capului. Norocul victimei a fost că un jandarm care se afla în timpul liber la clubul respectiv a intervenit. Cei doi au încercat să-l imobilizeze pe tânărul de 19 ani, însă agresorul a reușit să-l taie pe polițist în zona gâtului.
Scenele violente nu s-au oprit aici, însă polițistul și jandarmul au reușit să-l imobilizeze pe tânărul de 19 ani. În acel moment a intervenit fratele mai mic, Gabriel Petronel Căldărariu, care a ieșit din local cu o sticlă de bere, a spart-o și l-a lovit cu un ciob pe jandarm în zona toraco-lombară stânga. Cu același ciob, minorul a reușit să-l taie în zona brațelor și pe agentul de poliție.
Ulterior, adolescentul în vârstă de 17 ani, arată anchetatorii, a aruncat înspre jandarm cu un bloc de piatră de aproximativ zece kilograme, însă din fericire victima a reușit să se ferească și să evite lovitura.
Cei doi frați au fost reținuți, însă ulterior mandat de arestare preventivă a fost emis doar pe numele tânărului în vârstă de 19 ani. În cazul minorului, judecătorii au stabilit că este suficientă măsura controlului judiciar. Rămâne de văzut care va fi decizia procurorului de caz și eventual a judecătorilor după această faptă de furt.





