Accident

Un microbuz în care se aflau nouă ucraineni s-a răsturnat la Câmpulung Moldovenesc



Un microbuz în care se aflau nouă persoane de naționalitate ucraineană, care mergeau spre Italia, a fost implicat într-un accident la Câmpulung Moldovenesc. Evenimentul rutier s-a petrecut în noaptea de marți spre miercuri, la jumătate de oră de miezul nopții, microbuzul ieșind în afara drumului și răsturnându-se într-o livadă.
Din ancheta poliției rezultă că șoferul microbuzului Mercedes, Grigore Martiniuc, în vârstă de 39 de ani, cetățean româno-ucrainean, care circula pe strada Calea Bucovinei, nu a adaptat viteza la carosabilul acoperit cu mâzgă și, într-o curbă periculoasă spre dreapta, semnalizată cu indicator de limitare a vitezei de 30 de km/h, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, mașina lovind cu roțile o bordură din beton, după care s-a răsturnat.
În microbuz se aflau nouă persoane, majoritatea femei, care mergeau la muncă în Italia. Trei dintre pasagere, femei cu vârste cuprinse între 53 și 62 de ani, au fost rănite ușor.
Cei nouă ucraineni au fost cazați peste noapte la internatul unui liceu din Câmpulung Moldovenesc, după care, ieri dimineață, au fost preluați de un alt microbuz și și-au continuat drumul.



Recomandări