Un bărbat în vârstă de 57 de ani, angajat ca maistru mecanic la o societate comercială din Plopeni – Salcea, a ajuns la spital, sâmbătă dimineață, cu patru degete secționate după ce și-a prins mâna între plăcile unei prese de confecții metalice. Accidentul este anchetat de poliție și a fost sesizat și Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Suceava, din primele cercetări rezultând că este vorba de o neglijență a victimei.
Din ancheta preliminară a poliției rezultă că Gheorghe Pușcaș, domiciliat în Siminicea, angajat al firmei Linda Ecotil, se afla în atelierul de confecții metalice, iar la un moment dat a introdus mâna stângă între plăcile matriței, acționând în paralel, cu piciorul, presa.
„Din audierea martorilor a rezultat faptul că victima lucra la acea presă fără a folosi dispozitivul de protecție”, a constatat poliția.
Transportat la Spitalul Județean Suceava, bărbatul în vârstă de 57 de ani a fost operat de urgență.
Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, urmând a continua ancheta pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul de muncă.





