Tentativă de sinucidere

Un epileptic a înghițit 80 de pastile

Un tânăr de 28 ani, din Frasin, a ajuns pe mâna doctorilor de la Spitalul Județean de Urgență Suceava după ce a luat medicamente cu pumnul.
Constantin F. a înghițit 80 din pastilele pe care le lua în mod curent pentru epilepsia de care suferă, iar în urma acestui gest a fost internat în secția de Anestezie și Terapie Intensivă.
Părinții tânărului au povestit că acesta se află în tratament cu Depakine, produs farmaceutic recomandat în cazul persoanelor care suferă de epilepsie, și a încercat în mai multe rânduri să-și pună capăt zilelor.
„Pe vremea când își satisfăcea stagiul militar a făcut o depresie, iar de atunci am început să ascund pastilele de el. I le dădeam eu, după recomandarea medicului, însă duminică le-a găsit și a înghițit 80 din ele”, a punctat mama lui Constantin F..

Recomandări

Șase adolescenți care au contribuit la prinderea unui individ care a tâlhărit o femeie de 80 de ani, premiați de polițiști

O pedeapsă cu suspendare a fost transformată de judecători în condamnare cu executare pentru un tânăr care a lovit o elevă cu un par în cap

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României