„Casă de piatră!”

Un deținut din Suceava s-a căsătorit în Penitenciarul Botoșani



După un an și trei luni de închisoare, un deținut din Penitenciarul Botoșani s-a căsătorit, ieri, cu fosta lui concubină, aflată în libertate. Originar din satul Pătrăuți, județul Suceava, Cristian Ton, de 31 de ani, a cunoscut-o pe Irina Dobrea, în urmă cu mai bine de patru ani, iar dragostea dintre ei a
adus pe lume o fetiță. În ianuarie 2006, bărbatul a fost condamnat pentru o faptă de violență și a fost depus în Penitenciarul Botoșani, dar a continuat să țină legătura cu tânăra. Sentimentele
nutrite față de aceasta, dar și pedeapsa destul de mare de 1.251 de zile de închisoare, l-a determinat pe sucevean să o ceară în căsătorie. Intențiile s-au concretizat în urmă cu o săptămână, când bărbatul a ieșit la raport în fața conducerii unității și a anunțat că vrea să se însoare. Căsătoria
a fost oficiată, ieri, în clubul penitenciarului, de un ofițer al Stării Civile Botoșani, martori la eveniment fiind reprezentanții unității de detenție și câteva rude ale celor doi. Chiar dacă și-au
văzut visul împlinit, mirii nu s-au bucurat pe deplin de fericitul eveniment. Întrucât căsătoria a fost oficiată în postul sfintelor sărbători pascale, în vinerea mare, ei nu au beneficiat de cele 48 de ore
de intimitate prevăzute de lege. „Se vor reîntâlni luni sau marți, data urmând să fie stabilită de comun acord cu ei”, a declarat Iulian Dărîngă, purtător de cuvânt în cadrul penitenciarului Botoșani.
Aflați la prima căsătorie, ei vor primi și cei 200 de euro oferiți de statul român ca ajutor marital. Pentru încasarea acestei sume, mirii vor trebui să aștepte aproape o lună, banii urmând să fie asigurați de Primăria Botoșani.



Recomandări

„Un gând bun de mărțișor”, ediția a XI-a, activitate la care au participat peste 8.500 de preșcolari din Suceava și Botoșani

„Un gând bun de mărțișor”, ediția a XI-a, activitate la care au participat peste 8.500 de preșcolari din Suceava și Botoșani
„Un gând bun de mărțișor”, ediția a XI-a, activitate la care au participat peste 8.500 de preșcolari din Suceava și Botoșani