Traversare neregulamentară

Un copil de trei ani, lovit de o mașină în centrul municipiului Suceava

Un copil în vârstă de trei ani a fost lovit de o mașină în centrul municipiului Suceava.
Accidentul s-a petrecut în cursul zilei de marți, în jurul orei 11.15, pe strada Ciprian Porumbescu.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, vina pentru producerea accidentului aparține minorului, care, fiind nesupravegheat de către mama sa, a traversat prin loc nemarcat. Copilul a fost lovit de un autoturism marca VW, condus de un tânăr în vârstă de 25 de ani din localitate.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, și i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată într-un comunicat al poliției, cercetările fiind continuate de polițiștii Biroului Rutier.

Recomandări

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare