Joacă sfârșită prost

Un copil de 7 ani a suferit arsuri grave după ce a dat foc unui scaun

Un copil în vârstă de 7 ani, din Iacobeni, a ajuns la spital în stare gravă, cu arsuri la mâini, la față și la nivelul căilor respiratorii, după ce, aflat singur în casă, a dat foc unui scaun din dormitor. Incidentul s-a înregistrat vinerea trecută, în jurul orei 15.00, copilul, Elvis V., ajungând întâi la Spitalul Municipal Vatra Dornei, de unde a fost transferat la Spitalul Județean Suceava, iar apoi la un spital din Iași. Băiatul a fost diagnosticat preliminar cu arsuri de gradul II, la ambele mâini și în regiunea facială, aceste leziuni având în general o evoluție imprevizibilă, cu atât mai mult la copii.
Din ancheta ulterioară a poliției a rezultat că mama copilului, Andreea Moldoveanu, a plecat de acasă pentru puțin timp, la cumpărături. Când a revenit, a găsit incendiul din dormitor.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei, care au izolat și lichidat incendiul, stabilind drept cauză folosirea focului deschis. Copilul a găsit o cutie de chibrituri și aprins un scaun pe care se juca.
Pagubele provocate de incendiu nu sunt mari, fiind estimate la 1.000 de lei.

Recomandări

A vrut să întoarcă mașina fără a se asigura și a provocat un accident cu trei victime, printre care și un copil de doar un an

Peste trei hectare de pășune alpină au ars după ce proprietarul a scăpat de sub control focul aprins pentru igienizare

Membrii unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa
Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa