Un copac a căzut pe stradă în centrul Sucevei

Un copac aparent sănătos, situat la marginea parcului de lângă sediul Romtelecom, în centrul municipiului Suceava, a căzut marți dimineață pe stradă și pe trotuar, în fața sediului PSD. Din fericire, copacul nu a lovit nici oameni și nici mașini. Având în vedere că în micul parc din apropiere se desfășoară lucrări de modernizare și s-a lucrat în apropierea tulpinii, este posibil ca arborele să fi fost afectat. Pe de altă parte, vântul puternic de marți dimineață a contribuit și el probabil la prăbușirea copacului. Cert este că arborele a cedat de la bază. La fața locului au intervenit cei de la Serviciului de Protecție Civilă, Situații de Urgență din cadrul Primăriei municipiului Suceava care au luat primele măsuri. După ei au intervenit lucrătorii de la Direcția Domeniului Public Suceava, care au secționat arborele și l-au ridicat cu o remorcă, eliberând strada.

Recomandări

„Dimitrie Balint, martorul unui veac de istorie a Sucevei”, lansare de album și expoziție de fotografie, la Centrul Cultural Bucovina

O casă a luat foc în ziua în care proprietarii au plecat spre Italia, iar în locuință se aflau copiii acestora

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a semnat contractul de 5,9 milioane de lei pentru modernizarea a cinci parcuri și spații verzi

Primăria Suceava a decis restricționarea temporară a accesului în parcurile Universității și Central din cauza vântului puternic