Un BMW a luat foc luni dimineață, în fața unui bloc din municipiul Suceava



Un BMW a luat foc luni dimineață, în fața unui bloc din municipiul Suceava
Un BMW a luat foc luni dimineață, în fața unui bloc din municipiul Suceava

Un autoturism BMW a luat foc luni dimineață, în fața unui bloc din municipiul Suceava. Incidentul a fost anunțat la 112 la ora 6.30, mașina care ardea fiind parcată în fața blocului de pe strada Traian Țăranu.
Deținătorul mașinii a precizat că de aproximativ două săptămâni nu a mai folosit-o, iar în jurul orei 05.50 a observat fum și flacără deschisă în partea din spate dreapta a mașinii. La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul ISU Bucovina care a localizat și stins incendiul. Din primele verificări efectuate de către pompieri a reieșit că sursa probabilă de aprindere este efectul termic al curentului electric, iar mijlocul care a produs aprinderea este un cablu electric defect.
Cu ocazia cercetării locului faptei s-a constatat că au fost distruse elemente consumabile din portbagaj, bara din spate, cauciucul din dreapta spate, iar pagubele sunt de aproximativ 10.000 lei.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „distrugere din culpă”.



Recomandări

Directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș, trimis în judecată pentru că a provocat un accident în timp ce era băut la volan

Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro
Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro

La 20 de ani, fără experiență, dar cu viteză excesivă, a pierdut controlul asupra BMW-ului într-o depășire și a provocat o tragedie

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, la volanul unui BMW, a provocat accidentul cu final tragic de duminică după-amiază, de pe drumul județean de la Moldovița
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, la volanul unui BMW, a provocat accidentul cu final tragic de duminică după-amiază, de pe drumul județean de la Moldovița