Temperaturi scăzute

Un bătrân a fost găsit înghețat de frig, în stradă

Un bărbat cu identitate necunoscută a ajuns ieri la Spitalul din Fălticeni în stare de șoc hipotermic, ca urmare a temperatorilor scăzute, acesta fiind cel de-al doilea caz de acest gen din această iarnă.
Victima a fost găsită în comă, înghețată de frig, în stradă, în localitatea Dolhasca. Bărbatul a fost descoperit ieri dimineață, în jurul orei 06.30, de polițiștii din zonă, la fața locului fiind chemată de urgență o ambulanță care l-a transportat pe bătrân la spital. Bărbatul are în jur de 75 de ani, iar starea lui este deosebit de gravă, au declarat medicii care s-au ocupat de caz.
La finele lunii noiembrie, un alt bărbat cu identitate necunoscută, de 60, 70 de ani, a ajuns la Spitalul din Suceava, cu o ambulanță, prin transfer de la Spitalul din Gura Humorului. Pacientul prezenta un traumatism cranio-cerebral și șoc hipotermic, el fiind internat și operat în cel mai scurt timp din cauza leziunilor de la nivelul capului, respectiv un cheag de sânge pe creier. În condiții neprecizate, victima a căzut, s-a lovit la cap și apoi a înghețat de frig, au declarat medicii care l-au tratat.

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă