Sfârșit tragic

Un bărbat și-a pus capăt zilelor, afectat de problema unei moșteniri

Descoperire tragică pentru fiul unui bărbat de 43 de ani din comuna Fântânele. Văzând că tatăl său nu s-a mai întors acasă, a plecat în căutarea acestuia și l-a găsit spânzurat pe un imaș din apropierea satului.
Nenorocirea a avut loc luni seara, după ce, fiind supărat și abătut, un bărbat din satul Stamate a plecat de la locuința sa, în jurul orei 19.30, fără a spune nimic familiei sale. Întrucât acesta nu s-a mai întors acasă, fiul bărbatului a plecat în căutarea lui. La o distanță de circa 500 de metri de locuință, pe imașul comunal, tânărul l-a găsit pe tatăl său spânzurat de balustrada unui podeț de peste pârâul Sălăgeni din zonă. Grozăvia a fost anunțată polițiștilor din comună, printr-un apel la 112, în jurul orei 21.20, iar un echipaj al ambulanței, chemat de urgență la fața locului, a constatat decesul bărbatului. La locul tragediei au venit și polițiștii criminaliști, care au luat probe și au dispus efectuarea unei necropsii a cadavrului, pentru stabilirea cauzei exacte a morții bărbatului. În urma discuțiilor avute cu membrii familiei bărbatului, anchetatorii au aflat că de circa 3 zile bărbatul era supărat și abătut, din cauza unor probleme legate de câteva bunuri moștenite. Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar de cercetare penală, privind infracțiunea de ucidere din culpă.

Recomandări

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă