Soluție

Un bărbat de 72 de ani care și-a înjunghiat propriul fiu și-a aflat pedeapsa

Un bărbat de 72 de ani care și-a înjunghiat propriul fiu și-a aflat pedeapsa
Un bărbat de 72 de ani care și-a înjunghiat propriul fiu și-a aflat pedeapsa

Un bărbat care în luna august a anului 2024 și-a înjunghiat propriul fiu în mandibulă și-a aflat vineri pedeapsa pe care o are de executat. Gheorghe Olar, de 72 de ani, din Șcheia, a fost condamnat de Tribunalul Suceava la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de violență în familie.
Soluția nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava. Mai trebuie spus că Gheorghe Olar a fost arestat la scurt timp după comiterea faptei, măsură care este valabilă și în prezent.
Leziunile provocate fiului sunt grave prin prisma mutilării, însă nu i-au pus fiului viața în pericol.
”În timp ce se afla în curtea locuinței sale, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, a luat un cuțit de bucătărie și i-a aplicat o lovitură de sus în jos fiului său, în zona mandibulei, în partea stângă a feței, provocându-i acestuia leziuni și suferințe fizice care pot necesita 44-45 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, potrivit fișei de constatări preliminare emise de Serviciul de Medicină Legală Suceava, iar din punct de vedere medico-legal aceste leziuni nu au fost de natură a pune în primejdie viața persoanei vătămate”, se arăta într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.
Într-o zi de sâmbătă a lunii august a anului 2024, polițiștii de la Șcheia au fost sesizați prin 112 de o femeie din Șcheia că un bărbat sângerează în zona gâtului după ce a fost înjunghiat.
Victima, un bărbat în vârstă de 47 de ani la acea vreme, a fost preluată de o ambulanță și dusă la Unitatea Primiri Urgențe Suceava, cu diagnosticul de plagă înjunghiată în regiunea mandibulară.
Din cercetările ulterioare ale polițiștilor a rezultat că sâmbătă după-amiază, Gheorghe Olar i-a oferit cardul de ajutor social fiului său, pentru a face cumpărături. Fiul a plecat la cumpărături și a revenit acasă cu… o sticlă de bere la PET de 2 litri, fără nimic de mâncare.
Cei doi s-au luat la ceartă, s-au îmbrâncit, iar fiul ar fi încercat să își lovească tatăl. Important de precizat, ambii erau băuți.
Din cercetările polițiștilor rezultă că tatăl a luat un cuțit de bucătărie și l-a lovit pe fiu în zona mandibulei, provocându-i o plagă cu sângerare.

Recomandări

Pedeapsă majorată pentru un bărbat găsit vinovat pentru că și-a violat în mod repetat fiica, de când aceasta avea 12 ani

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

La 20 de ani, fără experiență, dar cu viteză excesivă, a pierdut controlul asupra BMW-ului într-o depășire și a provocat o tragedie

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, la volanul unui BMW, a provocat accidentul cu final tragic de duminică după-amiază, de pe drumul județean de la Moldovița
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, la volanul unui BMW, a provocat accidentul cu final tragic de duminică după-amiază, de pe drumul județean de la Moldovița