Curba, bat-o vina!

Un bărbat care avea o alcoolemie uriașă s-a răsturnat cu mașina, dar a scăpat fără nicio zgârietură

Etilotestul a indicat o valoare de 1,62 mg/l alcool pur în aerul expirat
Etilotestul a indicat o valoare de 1,62 mg/l alcool pur în aerul expirat

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Dorna Arini, a fost protagonistul unui eveniment rutier din care a scăpat doar cu o sperietură.
Cel puțin pe plan fizic, pentru că pe numele său a fost întocmit un dosar penal și s-a ales și cu o ”vacanță” de 24 de ore în arestul Poliției.
Asta pentru că era băut, așa cum a rezultat de la testarea cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar la spital a refuzat să îi fie recoltate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Incidentul care i-a adus dosarul penal și reținerea pentru 24 de ore s-a petrecut miercuri după-amiază, în jurul orei 15.00.
Aflat la volanul unui autoturism marca VW, bărbatul circula pe DN 17B, iar la o curbă nu a mai putut controla volanul și s-a răsturnat.
Nu a suferit nicio leziune, dar pentru că a plecat la drum după ce a consumat băuturi alcoolice și a refuzat să i se recolteze probe de sânge s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ”refuzul de la prelevarea de mostre biologice”.

Recomandări

Încă o speranță s-a făcut praf pentru primarul suspendat din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, care rămâne în arest la domiciliu

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș

Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro
Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte