Verdict

Un bărbat care a agresat sexual trei copii, condamnat la peste 16 ani de închisoare

Un bărbat care a agresat sexual trei copii, condamnat la peste 16 ani de închisoare
Un bărbat care a agresat sexual trei copii, condamnat la peste 16 ani de închisoare

Un bărbat din municipiul Suceava a fost condamnat de magistrații de la Judecătoria Suceava la 16 ani și 4 luni de închisoare după ce a fost găsit vinovat de faptul că și-a agresat sexual două fiice vitrege minore, dar și un băiat, de asemenea minor. Pedeapsa dictată la adresa lui Vasile Buga nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava. Bărbatul a fost arestat în luna noiembrie a anului trecut, iar acum se află în continuare în spatele gratiilor, în Penitenciarul Botoșani. El a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de viol, agresiune sexuală și rele tratamente aplicate minorului, victime fiind două fetițe și un băiețel, copiii concubinei celui arestat.
Vasile Buga, în vârstă de 45 de ani, este acuzat că a abuzat de copiii săi vitregi, de la vârste de 10 și 13 ani. Procurorii au adunat probatoriu cu privire la trei fapte de viol față de una dintre fete. Bărbatul este acuzat de trei fapte de agresiune sexuală și față de băiatul concubinei sale. Faptele ar fi ceva mai vechi, din perioada 2018-2019, iar după ce suspiciunile au ajuns la urechile polițiștilor a început o anchetă care a dus la concluzia că există suficiente elemente care să confirme că în familie s-au produs fapte de o gravitate extremă.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului în luna noiembrie a anului trecut, iar Judecătoria Suceava a emis mandat de arestare pentru 30 de zile, care a fost ulterior prelungit.

Recomandări

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare

Un pervers închiria apartamente în Suceava unde filma partide de sex cu o fată de 15 ani, dar și discuții pe videochat cu minori

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă