Un băiat de 14 ani a furat o mașină și s-a izbit cu ea într-un copac după ce a condus 30 de metri

Un bărbat de 37 ani, din comuna Fântâna Mare, a sesizat poliția pe 30 decembrie despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras și condus autoturismul aflat în parcarea unui club din municipiul Fălticeni, după care l-au tamponat de un arbore. În urma activităților întreprinse de polițiști, a fost identificat autorul faptei ca fiind un minor de 14 ani, din comuna Râșca. Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în jurul orei 18.30, minorul a sustras autoturismul pe care l-a condus circa 30 de metri, l-a tamponat de un copac din zonă, după care a sustras o stație de emisie recepție. „În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt și conducerea unui vehicul fără permis de conducere și distrugere, ce va fi soluționat procedural, valoarea pagubelor fiind estimată de partea vătămată la circa 5.000 lei”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești și apoi a fugit de la locul faptei mai stă 30 de zile în spatele gratiilor

Mandat confirmat încă 30 de zile pentru șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești
Mandat confirmat încă 30 de zile pentru șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu