Ultimele știri


Joi, 22 august 2013

Arcadie ARBORE

Debutat, drept Ben Mihăescu, cu cicluri de versuri în „Revista Bucovinei” (1944), Mihai Bândea, cărturar bucovinean exemplar, avea să revină în peisajul liric sucevean, drept Arcadie Arbore, publicând poeme în…

Ziua Comunei Crucea și Ziua Minerului

Primăria și Consiliul Local al comunei Crucea, împreună cu Compania Națională a Uraniului București – sucursala Suceava și Sindicatele Miniere Uraniu organizează duminică, 25 august, Ziua Comunei Crucea (ediția a…

Zilele Candrenilor 2013

Zilele Candrenilor 2013, care se sărbătoresc duminică, 25 august, în comuna Dorna Candrenilor, incluzând Festivalul Folcloric „La izvor de apă vie”, se vor desfășura după următorul program: Începând de dimineața…

22 August

„Grindina a făcut prăpăd” „Asupra comunei Capu-Codrului din județul Câmpulung s’a abătut o grindină puternică ce a distrus casele, recolta și căile de comunicație, pe o întindere care cuprinde jumătate…

Eminescu la Chișinău

Săptămâna viitoare se deschide la Chișinău, în organizarea Academiei de Științe a Republicii Moldova, cel de al doilea Congres Mondial al Eminescologilor. Încă nu știu dacă reuniunea celor ce trudesc…

Topul furnizorilor de pornografie online

Statele Unite, Olanda și Marea Britanie sunt cei mai mari furnizori din lume de pornografie pe internet, potrivit unei hărți globale a conținuturilor online pentru adulți. Lider în acest clasament…

Noul Chevrolet Camaro debutează la Frankfurt

Chevrolet va aduce la Frankfurt unul din cele mai populare modele ale sale, într-o formulă optimizată. Marca americană va lansa noul Camaro în versiunile decapotabilă și coupe. Cu o siluetă…

Iconografie bucovineană „Illustrierte Bukowina”

colecție iconografică, închinată memoriei lui Franz Xaver Knapp (03.09.1809, Tachau – 16.09.1883, Cernăuți), în anul 130 al eternității sale, precum și mărturisitorilor uitați ai Bucovinei, inclusiv I. Schubirsz, Franz Jaschke…